Cântarul oficial s-a transformat în sania oficială. După ce au făcut categoria de greutate, Jojo Dan şi Miguel Casillas au urcat într-o sanie cu reni expusă într-un centru comercial. Cei doi pugilişti vor lupta în această seară la Ploieşti pentru centura intercontinentală WBC.
Gala "Invincibilii 3", supranumită "Pui de lei" este organizată cu sprijinul primăriilor din Ploieşti şi Buşteni (ambele au contribuit cu câte 100.000 de lei) şi va avea loc astăzi, la sala sporturilor Olimpia din Ploieşti, de la ora 20:30. Meciul vedetă va fi cel dintre Jo Jo Dan şi mexicanul Miguel Casillas, contând pentru titlul continental WRC Americas. Intrarea este liberă, publicul putând intra în limita locurilor disponibile.
Titlul continental WBC Americas a mai fost câştigat în trecut de Leonard Doroftei şi Lucian Bute.
Un alt meci al galei de la Ploieşti îi va aduce în ring pe "greii" Bodgan Dinu (21 ani) şi James Pratt (36 ani, SUA). Pugilistul de culoare, fost jucător de baschet şi fotbal american, a pozat cu o figură fioroasă şi a spus: "Mă bucur că sunt aici, ştiu că toţi veţi ţine cu adversarul meu, însă eu voi fi atracţia serii". "Este părerea lui, eu voi fi cel care va învinge. Vreau să ajung la centura mondială, acesta este scopul meu", a replicat Dinu.
via realitatea.net
reclama
vineri, 19 decembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ShareThis
Postări populare
-
Prajitura Frantuzesca deosebita Foi 300 gr făină, 150 gr zahăr, 150 gr margarină, 1 praf de copt, 2 linguri de cacao, 200 gr smântână. Um...
-
In telenovela Lola Mi Corazon Insiste ne este prezentata povestea tinerilor Lola Volcano (Carmen Villalobos) si Andres Santacruz (Jencarlo...
-
Spre deosebire de horoscopul european, in Horoscopul Japonez exista 11 zodii. Iata care sunt cele 11 zodii japoneze si care sunt trasat...
-
Simona-Sensual apare intr-un nou pictorial de senzaţie. Ea a acceptat oferta revistei COX Tuning & Sound şi s-a lăsat fotografiată alătu...
-
Vrei sa mergi la nunta si nu sti cu ce sa te imbraci.......iata cateva modele de rochii pe care poti sa le porti.... Via biensavvy.ro
-
Aşează-te calm,inchide ochii şi aşteaptă. Gândeşte-te la ceva frumos, masajul vibro-acustic gentil transmis de aparat te va face să te simţi...
-
Actrita Elizabeth Gutierrez , care a jucat cu William Levy , tatal copilului ei, in“Destine furate”, a declarat in emisiunea Nxclusiva (Tele...
-
Oare emisiunea Revista Presei cu Mircea Badea se va desfasura intr-o sala de BOX !!!?? Foto: Viva
-
Destep catel, de mic sti sa evadeze din cea mai adraq cusca de caini :))
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Ai ceva de zis???